Irlanda va fi prima țară din UE care va institui restricții pentru întreaga populație începând din noaptea de miercuri spre joi, în contextul pandemiei de COVID -19.
Ursula von der Leyen a făcut o rocadă în Comisia Europeană. Irlanda pierde poziția de comisar pentru comerț, după demisia lui Phil Hogan, dar o primește pe cea de comisar pentru servicii financiare pentru Mairead McGuinness.
Tribunalul General al Uniunii Europene a anulat miercuri o decizie a Comisiei Europene potrivit căreia grupul american Apple trebuia să ramburseze Irlandei impozite neplătite în valoare de aproximativ 13 miliarde de euro.
Principalul partid de opoziție din Irlanda, Fianna Fail, a câștigat cele mai multe mandate parlamentare în urma alegerilor anticipate de sâmbătă, iar formațiunea de stânga Sinn Fein, partizanul reunificării Irlandei, devine a doua forță politică.
Donald Tusk, președintele Consiliului European, spune că timpul negocierilor „practic s-a scurs”, dar chiar și cea mai mică șansă ca un acord privind Brexit să fie încheiat trebuie folosită.
Boris Johnson va anunța miercuri oferta sa finală pentru UE în vederea evitării unui Brexit fără acord, dar oficialii europeni nu au părut deloc încântați de detaliile dezvăluite de presa britanică.
În cea de-a doua zi a alegerilor europarlamentare, cehii și irlandezii votează pentru a-și alege reprezentanții în Parlamentul European. În Cehia, votul se derulează pe parcursul a două zile.
Informații privind utilizarea datelor a milioane de utilizatori ai Facebook, fără știința acestora, pentru influențarea alegerilor au provocat indignare la Bruxelles.
Săpăturile la o fostă casă pentru mame necăsătorite condusă de călugărițe din Irlanda au scos la iveală "cantități semnificative de rămășițe umane" care, potrivit testelor, au aparținut unor copii mici.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.