Înaltul oficial al Națiunilor Unite la Kabul, Ramiz Alakbarov, s-a întâlnit cu un ministru al Guvernului taliban, Qari Din Mohammed Hanif, în urma deciziei conducătorilor țării de a interzice femeilor să lucreze pentru organizații neguvernamentale.
Prezența liderului Al-Qaeda în inima Kabulului a relevat apropierea dintre noii stăpâni ai Afganistanului și organizația teroristă, cu sfidarea angajamentelor asumate față de comunitatea internațională.
Forțele internaționale încearcă să evacueze cetățenii străini din Afganistan până la 31 august. Două explozii s-au produs joi la una dintre porțile Aeroportului din Kabul.
Un militar român a murit în Afganistan, în urma unei explozii în capitala afgană Kabul, au precizat, pentru Mediafax, surse din cadrul Ministerului Apărării.
Starea sa de sănătate este stabilă și urmează să fie transferat în Europa, pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate, precizează Ministerul de Externe.
He left Afghanistan three months ago, threatened with death after he took his brother to a French military hospital. The family sold their house to pay the smugglers to bring him and his two brothers in France. They arrived, however, in Romania.
A plecat din Afganistan acum trei luni, amenințat cu moartea după ce și-a dus fratele la un spital militar francez. Familia a vândut casa comună pentru a plăti traficanții să-l ducă în Franța alături de alți doi frați. Au ajuns în România.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.