Liderul Partidului Laburist, Keir Starmer, a inițiat o apropiere de Uniunea Europeană în materie de imigrație, în ceea ce este conturat ca o foaie de parcurs în cazul obținerii victoriei la următoarele alegeri generale din Marea Britanie.
Nimeni nu și-l imaginează repetând scene precum cea din Azore alături de George Bush și José María Aznar. Astăzi, Blair este perceput ca cineva capabil să ajute să scoată țara din criză, în cazul în care Keir Starmer va veni la guvernare.
În timp ce Casa Albă include această insulă revendicată de China în programul său de finanțare militară pentru statele suverane, Comitetul de Externe al Parlamentului Britanic o definește drept "țară independentă", relatează ABC.
Trei presupuși spioni în favoarea Rusiei din Marea Britanie au fost arestați și acuzați într-o investigație majoră de securitate națională, relatează BBC.
În timp ce șase afgani au murit sâmbătă după scufundarea bărcii cu care traversau Canalul Mânecii, guvernul britanic și-a înăsprit condițiile de primire și a adoptat un discurs foarte ferm, relatează Le Monde.
Noul acord dintre Marea Britanie și Turcia pentru combaterea imigrației prevede întreruperea aprovizionării cu bărci și colaborarea între serviciile de informații.
Într-un memoriu confidențial din iulie 2001, consilierul pentru politică externă Roger Liddle s-a referit la "cel mai rău" scenariu al unei "intervenții a Rusiei în Ucraina", scrie La Libre Belgique.
Dimensiunea relațiilor economice dintre două dintre principalele economii ale Europei a fost deosebit de afectată de Brexit – un fapt pe care doar așa-numiții "brexiters" nu au putut sau nu au dorit să-l anticipeze.
Premierul britanic Rishi Sunak trebuie să intervină dacă fostul premier va încerca să candideze din nou pentru parlament, se arată într-un editorial din The Financial Times.
"Speranța mea este să pun capăt nebuniei presei", a spus Prințul Harry în timpul mărturiei sale la Înalta Curte din Londra, la procesul împotriva grupului editorial al tabloidului "Mirror" (MGN), relatează La Stampa.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.