Două treimi dintre cadrele didactice care predau în învățământul simultan (65%) consideră că sărăcia gospodăriilor de proveniență este principala barieră în calea performanței școlare a elevilor din învățământul simultan.
Sărăcia oprește accesul egal la sănătate și educație pentru unu din trei copii români, abandonul școlar a devenit o problemă cronică și violența din școli lasă urme asupra sănătății emoționale a copiilor, fie ei victime, agresori sau martori tăcuți.
Grecia mizează pe „coridorul balcanic” și pe prezența puternică a PPC în România pentru a participa activ la reconstrucția sistemului energetic ucrainean, conform publicației „Euro2Day” (Grecia).
Vârsta celor implicați în infracțiuni scade vizibil în Austria, iar numărul suspecților străini este în creștere, potrivit ministrului Gerhard Karner, citat de „24Ceasa” (Bulgaria).
Indicele CONFIDEX privind încrederea în economie este 51,3 pentru primul semestru din 2025, în ușoară scădere față de semestrul II din 2024 (52), a afirmat marți inițiatorul studiului CONFIDEX, Andrei Cionca.
Congresmanul Vern Buchanan, care conduce delegația Congresului SUA aflată în vizită în România, a declarat marți că nu știe dacă trupele americane vor fi retrase din România, dar a subliniat că vrea mai multe companii SUA aici.
HelleniQ Energy investește în parcuri eoliene și fotovoltaice în Bulgaria și România, consolidându-și prezența în Europa de Sud-Est, scrie „Financial Report” (Grecia).
O bandă de tâlhari care operau prim metoda îmbrățișării a fost arestată de polițiștii spanioli și omologii lor români într-o operațiune coordonată de Europol, informează „The Olive Press” (Spania).
Între februarie 2024 și ianuarie 2025, România a raportat 27.568 de cazuri de rujeolă, reprezentând 85% din totalul cazurilor înregistrate în Zona Economică Europeană.
Biroul Național al USR a decis, în acord cu statutul partidului, să împuternicească secretarul general pentru gestionarea contractelor.Decizia vine după ce săptămâna trecută formațiunea a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi la prezidențiale.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.