Potrivit unui nou sondaj, peste 70% dintre americani nu vor ca președintele Joe Biden să mai candideze la alegerile din 2024, având în vedere declinul economic și îndoielile în privința competenței sale.
Un atac armat soldat cu morți și răniți a avut loc luni la o paradă de 4 iulie din suburbia Highland Park a orașului Chicago. Parada a fost întreruptă la circa 10 minute după ce începuse, provocând fuga a sute de oameni.
Guvernul SUA împreună cu firma americană NuScale Power vor oferi 14 milioane de dolari pentru susținerea studiilor de inginerie și proiectare în vederea implementării de către România a unei centrale nucleare cu reactoare de mici dimensiuni (SMR).
Fostul președinte Donald Trump a cerut "să fie înarmați cetățenii" pentru a combate "răul din societatea noastră", care se află, după părerea lui, la originea înspăimântătoarei crime dintr-o școală primară din Texas.
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a discutat cu secretarul Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, Alejandro Majorkas, despre programul Visa Waiver.
Președintele SUA, Joe Biden, l-a atacat dur pe Vladimir Putin, în primul său discurs privind Starea Uniunii, numindu-l un „dictator” și avertizându-l că va plăti pentru agresiunea contra Ucrainei.
Președintele american Joe Biden a semnat un memorandum pentru a oferi Ucrainei până la 600 de milioane de dolari sub formă de "asistență militară imediată", transmite sâmbătă dpa, scrie Agerpres.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.