China folosește strategia „broaștei fierte” pentru a pune lumea, mai devreme sau mai târziu, în fața faptului împlinit al reunificării (sau anexării, în funcție de punctul de vedere) cu Taiwanul, scrie Il Corriere della Sera.
Xi Jinping crede că istoria se deplasează în pas cu el. Vizitându-l în martie pe Vladimir Putin la Moscova, conducătorul Chinei i-a spus: „Vedem chiar acum o schimbare nemaivăzută de 100 de ani, iar schimbarea o realizăm noi împreună".
Candidatul la alegerile prezidențiale din Taiwan, descris de China drept "pericol grav" din cauza pozițiilor sale în favoarea independenței, se află în fruntea scrutinului.
Taipeiul afirmă că cele două baloane chinezești au depășit linia mediană a strâmtorii Taiwan care separă insula de China continentală, scrie La Tribune.
Beijingul încearcă să influențeze alegătorii din Taiwan, în timp ce Moscova își propune să încline balanța în alegerile prezidențiale din SUA în favoarera lui Donald Trump, scrie Joseph Webster în publicația The Diplomat.
În timp ce Casa Albă include această insulă revendicată de China în programul său de finanțare militară pentru statele suverane, Comitetul de Externe al Parlamentului Britanic o definește drept "țară independentă", relatează ABC.
Armata Kremlinului a fost decimată. Beijingul, pe de altă parte, își construiește o forță masivă nouă. Trebuie să-i blocăm Chinei accesul la resursele economice de care are nevoie, comentează The Telegraph.
În fața tensiunilor cu Beijingul, insula dorește să-și consolideze relațiile diplomatice și de securitate cu cei douăzeci și șapte de membri, dincolo de relațiile comerciale semnificative, notează Le Monde.
Președintele francez nu dorește ca UE să urmeze SUA în problema Taiwanului și nici să intre într-o logică "bloc contra bloc", notează Diario de Noticias.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.