Ministrul chinez al afacerilor externe, Wang Yi, a avertizat miercuri că "cei care ofensează China vor trebui să fie pedepsiți, inevitabil". Declarația a fost făcută în contextul vizitei lui Nancy Pelosi în Taiwan.
Vizita președintei Camerei Reprezentanților Statelor Unite este percepută pe insulă mai degrabă ca o manifestare a sprijinului americanilor în fața amenințării chineze. Dar unele voci se îngrijorează de riscul unei escaladări.
Președinta Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a ajuns marți după-amiază în Taiwan. Mai multe avioane de război chineze au zburat azi aproape de așa-numita „linie mediană” care separă Strâmtoarea Taiwan.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.