Turcia este pregătită să trimită trupe în Ucraina în cadrul unor forțe de menținere a păcii, condiția fiind instituirea unui armistițiu și a definirii clare a misiunii, precum și a contribuției fiecărei țări, anunță „Suspilne” (Ucraina).
O provocare importantă pentru o țară minusculă: Republica Cipru se numără printre cele mai mici state membre ale Uniunii Europene. La 1 ianuarie 2026, a preluat președinția Consiliului UE în mijlocul unor tulburări geopolitice.
Prim-ministrul grec și președintele cipriot efectuează o vizită comună în Israel, în vederea consolidării cooperării militare în fața Turciei, considerată o amenințare de către cele trei țări, scrie „Les Echos” (Franța).
Statele Unite, Egiptul, Qatarul și Turcia au cerut sâmbătă Israelului și Hamasului „să-și respecte obligațiile” și „să dea dovadă de reținere” în Fâșia Gaza, a doua zi după o întâlnire în Florida, scrie „La Libre Belgique” (Belgia).
Turcia încearcă să restituie sistemele de apărare aeriană S-400 pe care le-a cumpărat de la Rusia în urmă cu aproape un deceniu, un demers ce ar pune capăt unui acord controversat care a tensionat relația sa cu Statele Unite și alți membri NATO.
La aproape șase decenii de la „Provocarea americană”, avertismentul lui Servan-Schreiber pare să prindă contur: o Americă care presează Europa și Turcia, redeschizând dosare explozive – de la Ucraina la Marea Neagră și Convenția de la Montreux.
Ministerul turc al Apărării a anunțat marți că avioanele F-16 turcești au intervenit pentru a elimina amenințarea reprezentată de o dronă „scăpată de sub control”, care se apropia de spațiul său aerian național din Marea Neagră.
Alături de cei care își pun speranțele într-un conflict israeliano-turc în Orientul Mijlociu, Mediterana de Est și Marea Roșie, cei care investesc în tensiunile turco-ruse din Asia Centrală, Marea Neagră și Caucaz par să-și fi reluat activitatea.
Ungaria își intensifică vizibil cooperarea economică și energetică cu Rusia și Turcia, într-o perioadă în care relațiile sale cu instituțiile europene se află într-un punct tensionat.
Ungaria și Turcia își vor coordona eforturile de consolidare a păcii în viitor, a declarat premierul Viktor Orbán, la o conferință de presă, susținută luni, la Istanbul, informează agenția MTI (Ungaria).
Un vas sub pavilion rusesc care transporta ulei de floarea-soarelui din Rusia către Georgia a fost atacat marți în largul coastei Turciei, în Marea Neagră, au confirmat autoritățile turce, scrie „La Razon” (Spania).
Un tribunal din Istanbul a achitat joi patru jurnaliști turci, inclusiv pe fotograful AFP Yasin Akgül, acuzați că au participat la o demonstrație ilegală despre care relatau în timpul unui val de proteste din martie, a observat un jurnalist AFP.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.