Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE) este unul din semnatarii unei scrisori adresate Comisiei Europene prin care eurodeputații critică tăierile bugetare aduse Parchetului European, condus de Laura Codruța Kovesi.
Prim-ministrul ceh Petr Fiala și omologul său italian, ambii din grupul conservator ECR, Giorgia Meloni, au arătat că sunt pe aceeași lungime de undă în chestiuni cheie.
Un nou raport WWF arată că statele membre UE direcționează anual între 34 și 48 de miliarde de euro din subvențiile europene către activități care dăunează naturii. În cazul Deltei Dunării există un risc mare de deșertificare.
Consiliul UE a dat luni undă verde relaxării regulilor de mediu în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), reguli care se vor aplica până la finalul actualei PAC în 2027, în ciuda protestelor vocale din partea ONG-urilor.
Nouă țări UE - Italia, Franța, Spania, Germania, Grecia, Ungaria, Lituania, România și Belgia sunt implicate în proiectul european de afaceri culturale și creative „Eu Ccis Meta-Cluster”.
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, este împotriva „europenizării” puterii nucleare a Franței. | Președintele bulgar a participat la un protest pro-rus interzis.
Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, a declarat pentru Euractiv că este recunoscător pentru recentul val de proteste ale fermierilor.
Peste 60 de orașe din Europa, printre care și zece orașe din România, vor proiecta mesaje prin care încurajează cetățenii să voteze, cu o lună înainte de alegerile europene din 6-9 iunie.
Legea europeană privind libertatea mass-mediei a intrat în vigoare marți și prevede măsuri destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Noul regulament prevede măsuri de protejarea a presei și a jurnaliștilor.
În ultimul timp s-au înmulțit zvonurile privind căutarea unui înlocuitor pentru Ursula von der Leyen, chiar dacă aceasta dorește un al doilea mandat în fruntea Executivului european.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.