Procurorii DIICOT Iași au dispus reținerea șoferului moldovean, de 37 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă calificată și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală.
Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanul, pe numele de mirean Cornel Onilă, trimis în judecată pentru viol și alte agresiuni sexuale, a fost condamnat miercuri la opt ani de închisoare cu executare.
Tribunalul Vaslui a acceptat cererea fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, de a părăsi județul și a se deplasa în județul Iași.
Fostul ministru al Sănătății și președinte al PNL Vaslui, Nelu Tătaru, a fost plasat luni sub control judiciar pentru 60 de zile, el primind, totodată, interdicția de a profesa, pe perioada măsurii preventive, transmite Agerpres.
Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru este vizat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție într-un dosar de luare de mită, au precizat, informa, joi dimineață, Agerpres.
Șeful PSD Vaslui, deputatul Adrian Solomon, cunoscut pentru limbajul vulgar și ieșirile violente, a împărțit luni presa în două, la o conferință de presă organizată la sediul organizației.
Tribunalul Vaslui a decis luni plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD, Dumitru Buzatu, acuzat de luare mită, aflat până acum în arest la Penitenciarul Vaslui, transmite Agerpres.
DNA a anunțat vineri că fostul președintel al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a semnat un nou contract de finanțare, în valoare de 821.000 euro (din care 585.000 euro finanțare PNRR), în cadrul Investiției 17 - Scheme de finanțare pentru biblioteci.
Omul de afaceri Emil Savin, care i-a oferit președintelui Consiliului Județean Vaslui geanta cu bani pusă la dispoziție de procurorii DNA, a declarat, luni, că el nu a făcut niciun denunț împotriva lui Dumitru Buzatu.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.