Depozitele pline de materiale de construcție sau de produse alimentare se aliniază de-a lungul drumului care urcă spre nordul insulei Efate, în afara Port-Vila, iar numele firmelor sunt revelatoare: Liu Ping, Zeng Fen, Haifeng, Chuau, Guang Yuan Industries, Haiqin Hardware… În inima capitalei Vanuatu, unde Beijingul s-a înființat începând din anii 2010, prezența chineză este în creștere și din ce în ce mai vizibilă, scrie Nathalie Guibert.

La final de iulie, clima dă un mic răgaz acestei țări, victimă a dezastrelor climatice din ce în ce mai frecvente. La începutul lunii martie, două cicloane au lovit în mod excepțional, la două zile distanță. O lovitură pentru turismul din zonă, suferind încă din perioada Covid-19. În mediul rural, agricultura luptă și ea din greu, chiar dacă urmele materiale ale dezastrului provocat de Judy și Kevin au fost în mare măsură șterse.

La începutul anului, comunitatea internațională a sărit în ajutorul celor 320.000 de oameni din Vanuatu: francezii, australienii și neozeelandezii, uniți în dispozitivul diplomatic Franz, dar și japonezii, americanii sau chinezii - al căror ajutor umanitar a ajuns însă după cincisprezece zile, cu un avion Iliușin Il-76 (rusesc).

„Prieten cu toată lumea, dușmanul nimănui”: poziția de nealiniere a țării este împărtășită de statele insulare din Forumul Pacificului, afirmă Charlot Salwai Tabimasmas, premier din 2016 până în 2020. „Pe cei 11.000 de kilometri pătrați ai noștri, este loc pentru toată lumea”, glumește el. „Singurul lucru pe care îl căutăm este succesul economic”. Prioritățile? „Infrastructură, educație, sănătate, transporturi”. 

„Trebuie să deschidem țara”

Dar Vanuatu se trezește prins în jocul marilor puteri, în mijlocul recompunerii relațiilor globale de putere în jurul rivalității dintre Statele Unite și China. Fiind una dintre cele mai sărace țări din lume (PIB-ul este de 850 de milioane de euro, rata analfabetismului este de peste 70%), arhipelagul stârnește invidie doar prin prisma poziției sale strategice: cu 80 de insule, ocupă o linie de 1.300 de kilometri în Pacificul de Sud, la o distanță de 3.000 de kilometri de Australia.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Flota a 7-a americană a putut să se adăpostească în golful port Havannah, pe insula Efate, astăzi loc de vacanță privilegiat pentru câțiva turiști bogați. Fostele Noile Hebride - ultima colonie emancipată în 1980 de Franța și Regatul Unit, care au administrat-o în condominiu - sunt „vitrina” intereselor franceze din Noua Caledonie.

În prima vizită a unui președinte la Port-Vila de la De Gaulle încoace, Emmanuel Macron a dorit să marcheze „o reangajare puternică a Parisului în zona teritoriilor franceze de peste mări”.Chiar și țările din Golf încep să se îndrepte către această regiune.

„Observă lucruri bune în Pacificul de Sud. Primim un ajutor semnificativ de la aceste țări”, declara în iunie Milroy Cainton, om de afaceri numit recent emisar al Port Vila în Emiratele Arabe Unite.

Când Vanuatu a votat o rezoluție a ONU pe 29 martie privind responsabilitatea juridică a țărilor bogate pentru schimbările climatice, a fost luat în serios. Două săptămâni mai târziu, Statele Unite au decis să redeschidă ambasada din Port Vila până la sfârșitul anului 2023. Regatul Unit a făcut-o în 2019, iar Japonia în 2020.

„Chinezi sau din altă parte, nu cerem țării să aleagă o tabără. Aici e nevoie de investiții, trebuie să deschidem țara”, spune Antoine Boudier, antreprenor în energie electrică, personalitate locală care consiliază guvernul și prezidează Camera de Comerț și Industrie. Un spital, terminale portuare, un port de agrement pentru navigatorii internaționali: acestea sunt nevoile urgente, crede acest CEO.

„Companiile chineze se înghesuie”

Numele mari din industria locală sunt franceze, cum ar fi familia Caillard pentru berea națională Tusker, Tana Russet pentru distribuție, printre altele. Dar companiile din Beijing, începând cu China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC), puternică în întreaga regiune, au construit totul în ultimii ani: clădiri oficiale - Parlamentul pe care occidentalii au refuzat să-l construiască în 1992, palatul prezidențial, ministerele de externe și finanțe, universitatea, un centru de conferințe.

Chinezii au câștigat și licitațiile pentru toate drumurile de pe insule, pentru aeroporturile lăsate neterminate de francezi și, în sfârșit, pentru docurile portului Luganville, de pe insula Espiritu Santo, centrul economic al țării. Lucrările efectuate deja se degradează, dar puterea financiară a Chinei continuă să absoarbă multe proiecte.

„Pentru că Noua Caledonie este în apropiere, proiectele ar trebui să meargă la companiile locale sau la giganții francezi Bouygues și Vinci, dar, de fapt, chinezii sunt cei care se îngrămădesc, aducându-și propria forță de muncă, fără nicio valoare adăugată pentru teritoriul nostru”, se plânge Daniel Ochida.

Stabilită mai întâi în Vanuatu, familia acestui antreprenor din domeniul construcțiilor și al culturilor de cacao din Caledonia a rămas apatridă o perioadă, după decolonizare. Atașat de țară, este unul dintre antreprenorii care caută afaceri bune, jonglând cu instabilitatea politică locală.

Vanuatu a fost ales de China drept poarta de intrare în Pacific pentru „noile drumuri ale mătăsii”, agenda politico-economică a președintelui Xi Jinping, acum bine înrădăcinată în Insulele Solomon și Kiribati. Un buncăr impunător cu mai multe etaje, Ambasada Chinei din Port Vila este cea mai mare implantație a Beijingului din regiune, suspectată de serviciile străine că adăpostește facilități de ascultare. Reprezentanța diplomatică nu a răspuns solicitărilor Le Monde. 

Neîncredere în China

Beijingul și Port Vila au oficializat un acord de cooperare strategică în 2019. De atunci, „șapte partide politice din Vanuatu au stabilit contacte cu Partidul Comunist Chinez”, declarau ministrul de externe din Vanuatu, Marc Ati, și ambasadorul Zhou Haicheng, în publicația de stat China Daily, pe 3 martie 2022. „Cele două țări sunt la vârful relației lor”, au scris aceștia. Cooperarea acoperă toate domeniile, de la sănătate la pescuit și până la „schimburile de forțe de poliție”.

Informațiile cu privire la valoarea totală a schimburilor, sub formă de granturi și împrumuturi, sunt foarte neregulate. Datoria țării este deținută în proporție de 36% de China.

Muzica răsuna, pe 19 iulie, în centrul orașului Port-Vila, unde s-a dat startul Festivalului de Arte Melanesian, sponsorizat în special de China. Locuitorii și turiștii se plimbă pe malul mării, nu departe de statuia părintelui independenței, Walter Hadye Lini. În februarie, la aniversarea morții sale, Beijingul i-a adus la rândul său un omagiu. China a sprijinit întotdeauna emanciparea țării, iar pe 26 martie, ministrul afacerilor externe, Qin Gang, s-a adresat direct Vanuatu, prin video, cu ocazia celei de-a 41-a aniversări a relațiilor dintre cele două țări.

Populația nu se lasă păcălită. Cele 200.000 de doze de vaccin Sinopharm împotriva Covid-19 donate de China nu au fost folosite, din neîncredere. Un sentiment comun este că „chinezii lucrează doar pentru ei”. În oraș, în agitația străzii comerciale Kumul Highway, saturată de mașini, un șantier avansează sub un banner albastru cu înscrisul: „China Aid, for a shared future/China, ajutor pentru un viitor partajat/”.

Informațiile de siguranță pentru lucrătorii de pe schele sunt scrise numai în limba mandarină. Guvernul a cerut autorităților chineze din Port Vila să-și forțeze comercianții să angajeze melanezieni la casele din supermarketurile lor, și nu să-i accepte doar la curățenie.

Pașapoarte de aur

Australia, marea putere din regiune, răspunde pas cu pas acestei prezențe. Investiția sa anuală în arhipelag ajunge la 74 de milioane de euro în 2023, inclusiv 14 milioane de ajutoare pentru economie. A reușit, deocamdată, să țină CCCEC în afara modernizării celor trei aeroporturi principale ale țării. Guvernul a semnat, de asemenea, un acord de securitate și monitorizează îndeaproape influența politică exercitată de Beijing cu factorii de decizie locali.

Dar Canberra absoarbe și forța de muncă din Vanuatu, peste 11.000 de lucrători sezonieri în prezent, ca parte a „programului său de mobilitate a forței de muncă în agricultură din Pacific”. Acest lucru obligă companiile din Vanuatu să aducă muncitori din Vietnam sau Filipine.

Cât despre Franța, deși președintele ei este așteptat cu căldură de locuitori, nu mai este, de departe, un partener central aici, cu excepția liceului francez. Sprijinul anual de la Paris se ridică la 300.000 de euro. Agenția Franceză pentru Dezvoltare a adus 8 milioane de euro în finanțare pentru mediu și pentru universitate - o filială a celei din Noua Caledonie.

Mai mult, sub președinția franceză a Consiliului Uniunii Europene din 2022, Vanuatu a fost trecut pe lista neagră, ca paradis fiscal suspectat de spălare de bani și furnizor de pașapoarte de aur pentru investitori. Pentru 150.000 de euro, țara oferă un al doilea pașaport pentru cine dorește acest lucru, activitate care aduce țării 28% din PIB.  

„Franța este deconectată”

„Suntem criticați că lucrăm prea mult cu chinezii, dar dacă Franța și Regatul Unit, care nu au făcut nimic de la independență încoace, au lucruri de oferit, sunt binevenite!”, se ambalează Charlot Salwai Tabimasmas. „Și cine se îmbogățește astăzi, vânzând pământ investitorilor chinezi? Francezii, englezii și neozeelandezii”.

În Vanuatu, asigură Antoine Boudier, există două categorii de parteneri: „Cei serioși, care nu vorbesc și merg înainte, precum China și Australia. Și cei care latră și caută scandal”. Printre aceștia sunt caledonienii. Și conchide: „Franța este deconectată”.

La Gaston Chocolat, magazinul său gourmet din centrul orașului, Olivier Fernandez se remarcă în acest evantai internațional. El produce puțin, 50 de tone de cacao pe an, sub o etichetă comercială americană. „Libertatea antreprenorială este puternică aici, dar trebuie să lucrezi cu oamenii din Vanuatu. Pentru ei, subiectele sunt accesul la apă, educație bună, conservarea terenurilor”, explică acest fost analist financiar care și-a făcut o carieră aici și nu mai vrea să plece.

Sursa: RADOR