Aproape 100 de persoane au solicitat, în 2016, azil în România
Inspectoratul General pentru Imigrări anunță că 96 de persoane au solicitat protecția statului român de la începutul anului, principalele state de proveniență fiind Pakistan, Siria și Irak.
Solicitanții sunt majoritatea bărbați, cu vârste între 18 și 34 de ani.
Cererile de acordare a unei forme de protecție sunt analizate și procesate de către ofițeri special desemnați din cadrul Centrelor Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil, relatează Mediafax.
În România există șase astfel de unități, în București, Timișoara, Giurgiu, Rădăuți, Galați și Maramureș.
Potrivit legislației naționale în materie de azil, în România se recunoaște statutul de refugiat, la cerere, cetățeanului străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naționalitate, opinii politice sau apartenență la un anumit grup social, se află în afara țării de origine și care nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu dorește să solicite protecția respectivei țări.
În prezent, în România sunt înregistrați 2.600 de beneficiari ai unei forme de protecție internațională.
Comentarii