Administratorul unui parc de agrement din sudul departamentului Pirineii Orientali a fost reținut joi pentru „discriminare pe motive religioase” după ce a refuzat accesul unui grup de 150 de tineri turiști israelieni, potrivit News.ro.

Turiștii israelieni aveau vârste cuprinse între 8 și 16 ani, și făcuseră rezervarea „cu mult timp în avans”. Managerul centrului de agrement, situat în Porté-Puymorens, „le-a spus contactelor sale că refuză accesul în unitatea sa din cauza 'convingerilor personale'”, potrivit Parchetului.

Fără antecedente penale, administratorul parcului, în vârstă de 52 de ani, a fost reținut pentru „discriminare pe motive religioase în cadrul ofertei sau furnizării unui bun sau serviciu”, a indicat Parchetul, reamintind că această infracțiune este „pedepsită cu o pedeapsă maximă de trei ani de închisoare”.

Grupul de turiști israelieni „și-a modificat programul și s-a deplasat, cu trei autobuze, către un alt loc din Franța, unde securitatea a fost asigurată de jandarmerie, fără niciun alt incident până în acest moment”, a precizat Procuratura pentru AFP joi, la sfârșitul zilei.

O „anchetă de flagrant delict” a fost încredințată brigăzii de cercetare din comuna Prades.

Vineri, ministrul de interne Bruno Retailleau a calificat drept „grav” refuzul accesului, afirmând la BFM TV că „nu aceasta este concepția despre Republică”.