Președintele Alianței Medicilor din România, Bogdan Tănase, medic chirurg la Institutul Oncologic București, spune că organizația pe care o reprezintă contestă testarea făcută de Minister. El mai afirmă că pacienții nu sunt în siguranță.

"Personal, nu mă simt în siguranță. Fiecare medic, fiecare om are resorturile lui și poate acționa în consecință. Personal, nu consider că pacienții sunt în siguranță, așa cum a declarat domnul ministru. Închipuiți-vă că sunteți în avion. Cineva din avion anunță că este o bombă. Evident, avionul aterizează pe aeroportul cel mai apropiat și se duce o anchetă pentru a confirma sau infirma existența unei bombe. În sistemul sanitar s-a semnalat existența unei bombe și avionul merge mai departe fără ca cineva să-și pună vreo problemă", a declarat, joi, la RFI, Bogdan Tănase.

Întrebat cât de relevante sunt rezultatele testelor prezentate miercuri de ministrul Sănătății, Tănase a explicat că este vorba despre teste de contaminare, de bacteriologie, ce urmăreau să vadă dacă existau bacterii pe suprafețe și pe mâinile personalului.

"Aceste teste au verificat eficiența substanțelor dezinfectante, nu concentrația acestora. S-au testat doar bacteriile. Nu s-au testat viruși, spori sau fungi", a declarat președintele Alianței Medicilor.

"De exemplu, nu s-a testat dacă este prezent virusul hepatitei C pe suprafețe sau pe instrumentarul chirurgical sau endoscopic și nici dacă un pacient care a fost supus unei manevre poate fi infectat cu acest virus. Această posibilitate există", a mai declarat el.

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu a prezentat, miercuri, rezultatele testelor în spitale, după dezvăluirile din presă privind dezinfectanții diluați.

El a declarat că sub 5% din cele peste 3.500 de teste efectuate în spitale sunt neconforme, apreciind că, în aceste condiții, pacienții sunt în siguranță.