Cluj-Napoca se menține în topul beneficiarilor de fonduri europene: „Nu vom rata niciun euro”

Municipiul Cluj-Napoca își menține poziția de top la nivel național în ceea ce privește absorbția fondurilor europene, afirmă reprezentanții autorității locale.
În cadrul ședinței Consiliului Local de miercuri, viceprimarul Dan Ștefan Tarcea a declarat că administrația locală va continua să dezvolte proiectele așteptate de cetățeni, bazându-se în mare parte pe finanțările europene nerambursabile.
Conform execuției bugetare pentru primul trimestru al anului 2025, municipiul beneficiază în acest an de un buget total de un miliard de euro (echivalentul a 5 miliarde de lei), din care 55% provin din fonduri europene. Tarcea a precizat că execuția bugetară are loc în mod tradițional în a doua parte a anului, în condițiile în care, la începutul anului, autoritățile se confruntă cu restricții bugetare până la aprobarea bugetului.
„Îi asigur pe clujeni că nu vom rata niciun ban european și niciun euro care se cuvine municipiului Cluj-Napoca”, a afirmat viceprimarul, subliniind că toate proiectele europene sunt în derulare, fără întârzieri imputabile administrației locale.
Edilul a reamintit că, în perioada 2007–2021, Cluj-Napoca a fost orașul care a atras cele mai multe fonduri europene din România, depășind chiar și Capitala. „Este o realitate: Clujul a fost campion național la atragerea fondurilor europene. Vom continua în acest ritm, fără a rata vreo oportunitate de finanțare”, a completat Tarcea.
Evoluția bugetară a municipiului este semnificativă. Dacă în 2003 bugetul Clujului era de 236 milioane de lei, în 2025 a ajuns la 5 miliarde de lei, cu peste jumătate din sumă provenind din fonduri europene.
Comentarii