Grupul Credit Suisse a fost amendat pentru că nu a supravegheat în mod corespunzător operațiuni de spălarea banilor legate de vânzarea de cocaină, scrie Il Fatto Quotidiano.

Grupul bancar elvețian Credit Suisse a fost condamnat luni de un tribunal elvețian pentru că nu a împiedicat spălarea banilor de către un contrabandist bulgar de cocaină. Banca, cea mai importantă din țară, alături de concurentul UBS, riscă acum o amendă de 2 milioane de franci elvețieni (puțin sub 2 milioane de euro) și va trebui să plătească despăgubiri de 19 milioane.

Sunt cifre mici pentru un gigant al creditului, dar sentința are o valoare simbolică ridicată, fiind prima de acest fel emisă de o instanță elvețiană și creează un precedent important.

Institutul a spus că va contesta decizia.

Credit Suisse s-a apărat spunând că faptele în litigiu datează de acum 14 ani, într-o perioadă în care standardele de supraveghere impuse instituțiilor bancare erau mai puțin stricte.

Cu toate acestea, legea elvețiană prevede că procurorii pot urmări în instanță băncile în cazul în care consideră că acestea nu au făcut suficient pentru a-și verifica clienții și eventualele legături dintre banii pe care îi depun și activitățile ilegale. În cazul specific, potrivit rechizitoriului de 515 pagini, la un moment dat Credit Suisse a acceptat plăți în numerar de peste 500 de mii de euro.

Principalul învinuit în această afacere este un bulgar condamnat la 20 de ani de închisoare pentru trafic de droguri. Între 2002 și 2012, bărbatul a adus în Europa zeci de tone de cocaină folosind avioane, nave și curieri dispuși să înghită bile de plastic care conțineau cocaină.

Sursa: RADOR