Sebastian Ghiță a dispărut fără urmă de aproape o săptămână, adică exact după ce a rămas fără imunitate parlamentară. Miercuri, RTV, televiziunea controlată de fostul deputat, a dat publicității o înregistrare video în care apare Sebastian Ghiță.

UPDATE Liviu Dragnea spune că trebuie „să urmărim cu atenție astfel de declarații” făcute de Sebastian Ghiță. Dragnea spune și el că s-ar fi făcut mai multe presiuni asupra unor persoane pentru a face plângeri sau denunțuri împotriva sa.

„Presiunile sunt pentru ca PSD să nu preia guvernarea. Nu mi-e teamă”, a spus Dragnea.

*** Știrea inițială

Omul de afaceri, cercetat în mai multe dosare penale, o atacă pe Laura Codruța Kovesi și Direcția Națională Anticorupție, dar spune și că Liviu Dragnea este șantajat, iar „sistemul a devenit un monstru”. (Vezi VIDEO mai jos)

„Dacă înregistrarea a început să ruleze, lucrurile nu mai sunt bine deloc, înseamnă că nici un argument și nici o rațiune nu va mai putea să mă facă să tac. Ce se întâmpla azi în România e o chestiune de nedescris. S-a încercat deja și poate că se va reuși zdrobirea voinței românilor și întoarcerea votului pe care aceștia l-au dat masiv în favoarea dezvoltării, unor oameni care să construiască și să dezvolte România. DNA e instrumentul folosit de mai marii zilei și de către interesele străine pentru a zdrobi votul românilor. Dragnea, care conduce PSD, a fost tot timpul campaniei electorale șantajat și amenințat și presat să nu devină premier. Acești procurori își permit să încerce să obțină denunțuri chiar și împotriva voinței oamenilor”, spune Ghiță în înregistrare.

„Am fost vizitat de un avocat apropiat de DNA care mi-a spus că dacă fac denunțuri împotriva lui Dragnea mai am o șansă. Au încercat și acum doi ani împotriva lui Ponta. Mi s-a spus că dacă știu ceva despre familia lui Dragnea, răsplata va fi lipsa agresiunii împotriva familiei mele. Mi-au spus că îmi vor duce mama la DNA, îi vor aresta pe frate și pe prietenii mei, iar prețul era un denunț împotriva lui Dragnea, ca să fie blocat să devină premier. Am încercat să-i sensibilizez pe cei din Comisia SRI, dar șefii comisiei au fugit de răspundere. Realitatea e ca sistemul a devenit un monstru”, a mai spus Ghiță.

Nu este clar când a fost realizată înregistrarea cu Sebastian Ghiță, iar RTV nu a precizat data la care a fost făcută sau când a ajuns în redacția televiziunii controlată de omul de afaceri.