E.ON Energie România devine producător de energie verde printr-un parteneriat cu Webasto

E.ON Energie România a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice pentru fabrica Webasto din Arad, devenind astfel producător de energie regenerabilă, informează compania.
Proiectul, în valoare de 1 milion de euro, asigură fabricii o energie anuală de 1.530 MWh, acoperind 23% din necesarul său și reducând emisiile de CO₂ cu 467 de tone pe an.
Parteneriatul se bazează pe un contract de achiziție de energie pe 15 ani, la preț fix indexat anual. Centrala, formată din 3.360 de panouri solare cu o capacitate totală de 1.545 kWp, sprijină obiectivele de sustenabilitate ale Webasto și contribuie la stabilitatea costurilor energetice.
E.ON Energie România este un furnizor integrat de energie, cu un portofoliu extins de soluții verzi pentru companii. Webasto, furnizor global pentru industria auto, promovează tranziția energetică prin utilizarea energiei regenerabile.
Comentarii