Anul în curs a schimbat mult din ceea ce se considera normalitatea pentru cea mai mare parte a omenirii. Principalele domenii de activitate și-au schimbat radical cursul, drept urmare a expansiunii serioase a coronavirusului.

Printre ele, regăsim, bineînțeles: turismul, comerțul, economia și chiar politica. În cadrul enumerării încercate, universul sportului profesionist își face loc, la rândul său, fără nicio urmă de îndoială. Întreaga concepție de a reporni marile competiții a necesitat ajustări majore. Chiar dacă multe dintre evenimentele marcante pe plan internațional au găsit căi de reluare excelente, o parte dintre acestea mai au de suferit. Probabil că nu multe echivalează cu situația Openului American din 2020, primul turneu de Mare Șlem organizat sub spectrul pandemiei.

Acțiunea din cadrul ediției cu numărul 140 din complexul de la Flushing Meadows a fost de multă vreme pusă sub semnul întrebării. Impactul pe care virusul Sars-CoV-2 l-a avut asupra continentului nord-american, depășește, în mare măsură pe cel al oricărui altuia. În mod evident, cea mai mare aglomerare de pe coasta de Est a Statelor Unite nu a fost ferită de consecințe serioase. La momentul actual, conform datelor furnizate de worldometers.info, în New York, a fost înregistrat un total de aproape 464.000 de cazuri de infectare cu Sars-CoV-2. Aproximativ 95.000 dintre ele sunt încă active, drept pentru care cauzele de îngrijorare ale sportivilor rămân întemeiate. Cel mai prestigios turneu al tenisului american va avea parte în consecință, de o ediție cu totul aparte, din motive nedorite.

Condițiile de siguranță din New York City au fost suplimentate cu scopul de a putea aduce cât mai mulți sportivi renumiți pe terenurile de hard ale Billie Jean King National Tennis Center. Protocolul inițiat de organizatori include multiple testări ale atleților, alături de o supraveghere la cele mai înalte standarde ale stricteții. Competiția de la Cincinnati (relocată ulterior la Flushing Meadows) urma să se desfășoare sub un context identic.

Însă, după cum am relatat ceva mai devreme, protecția promisă de peste Ocean nu a reușit să convingă toate figurile marcante ale sportului alb să facă deplasarea la US Open. După ce și-a trecut în cont finala de la Praga, Simona Halep a anunțat că preferă să nu meargă pe tărâm american. Ocupanta locului secund în ierarhia WTA se alătura în acel moment unei liste ce deja căpătase amploare istorică.

Ashleigh Barty (lidera mondială) și Rafael Nadal (deținătorul titlului din 2019), declinaseră deja participarea la New York. Deși la suprafață avem de-a face cu o motivare diferită a deciziei, nici campioana fetelor nu avea să fie prezentă pe tabloul principal din 2020. Bianca Andreescu a fost autoarea unui parcurs excepțional în urmă cu 12 luni. Ea a reiterat că nu se consideră la un nivel de pregătire suficient de înalt pentru a porni în apărarea trofeului, cucerit în fața Serenei Williams.

Învinsă relativ categoric în ultimele patru finale de Mare Șlem disputate, legenda americană va căuta din nou să o egaleze pe Margaret Court, prin acontarea titlului major cu numărul 24. Aflată în prezent pe treapta a noua a clasamentului feminin, Williams și-a exprimat hotărât dorința de a evolua în capitala lumii. În schimb, Elina Svitolina, Kiki Bertens sau Belinda Benčić au optat către o abordare opusă.

Astfel, în proba feminină de simplu vor fi prezente doar cinci sportive din top 10 WTA, iar  Karolína Plíšková urmează să fie principalul cap de serie. La masculin, șapte din ocupanții primelor zece poziții mondiale vor lua startul în primul tur. Roger Federer anunțase de la începutul verii că nu va mai evolua în stagiunea prezentă. Elvețianul preferă să traverseze o recuperare completă, în urma operațiilor suferite la genunchiul drept. Dată fiind și absența lui Rafael Nadal, Novak Djokovici rămâne principalul favorit spre acontarea unui nou turneu de Mare Șlem. Pentru sârb ar fi cel cu numărul 18.

În ceea ce privește reprezentarea cu interes autohton de la US Open, prezența fetelor rămâne una masivă. Odată cu retragerile Simonei Halep și Biancăi Andreescu, atenția se va îndrepta primordial către evoluțiile Irinei Begu, Soranei Cîrstea, Patriciei Țig și Mihaelei Buzărnescu. Conform gsp.ro, două dintre tenismenele născute în București vor avea parte de misiuni dificile. Irina Begu o va înfrunta în actul inaugural pe cehoaica Petra Kvitová. Buzărnescu va reveni după o lungă absență în circuitul profesionist, cu un meci împotriva campioanei din 2017 de la Flushing Meadows, Sloane Stephens. De menționat este, cu siguranță și reîntoarcerea lui Kim Clijsters în tenisul de rang major. Tripla câștigătoare a turnelui (în 2005, 2009 și 2010) ajunsă la 37 de ani, se va duela în primul tur cu Ekaterina Alexandrova.

Programat inițial ca a patra competiție majoră a anului, Openul American de tenis din 2020 va fi acum, cronologic, cel de-al doilea turneu de Mare Șlem al stagiuni. Deși datele inițiale de disputare nu s-au schimbat la New York, evenimentul ce debutează luni va arăta cu mult mai diferit față de ocaziile precedente. Perspectiva reducerii premiilor totale sau cea a lipsei publicului sunt alte aspecte ce acoperă afirmația anterioară.

Surse:

https://www.worldometers.info/coronavirus/usa/new-york/

https://tenisite.info/us-open-2020-protocolul-de-siguranta-sanitara-actualizat-jucatorii-absenti/ 

https://www.gsp.ro/sporturi/tenis/us-open-2020-cu-cine-joaca-begu-cirstea-buzarnescu-si-tig-608487.html