Exceptarea de la aplicarea sancțiunilor americane va fi emisă în curând în scris
În ultimele zile, au apărut mai multe neînțelegeri cu privire la autorizația de exceptare de la sancțiunile americane a Ungariei, care va fi emisă de Statele Unite, scrie „Magyar Nemzet” (Ungaria).
„Ungaria va primi în curând scutirea oficială, scrisă, de la sancțiunile americane, cu privire la care au apărut numeroase contradicții în ultima săptămână”, a scris politologul Dániel Deák pe pagina sa de Facebook.
Politologul a clarificat: Astfel de autorizații sunt emise de OFAC, o agenție din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA. Conform practicii americane, aceste licențe sunt revizuite anual, așadar sunt emise oficial doar pentru o perioadă de un an - chiar dacă există o intenție politică pe termen lung în spatele lor. De aceea pot apărea declarații aparent contradictorii: pe hârtie poate exista o limită de timp de un an, dar Viktor Orbán și Donald Trump au ajuns la un acord politic, conform căruia, atâta timp cât ei sunt liderii celor două țări, acesta va fi prelungit automat - altfel spus, nu există nicio limită de timp.
Dániel Deák a subliniat: „Această practică nu este necunoscută: la Bruxelles, sancțiunile impuse împotriva Rusiei au o limită de șase luni, dar, din moment ce există un angajament politic de a le prelungi, acestea sunt de fapt nelimitate”.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii