Liderul PSD, Liviu Dragnea, le-a cerut lui Florin Iordache și trezorierului PSD, Mircea Drăghici, să depună, sub îndrumarea ministrului Justiției, Tudorel Toader, o plângere penală pentru înaltă trădare pe numele președintelui Klaus Iohannis.

„Iohannis trădează interesele României. Spune de foarte mult că Guvernul României, că România nu este pregătită să preia președinția Consiliului UE. Asta e act de trădare a intereselor naționale ale unei țări practicat de Klaus Werner Iohannis. Domnule Drăghici, Mircea Drăghici, împreună cu domnul Iordache, care este prieten la cataramă cu domnul Iohannis și cu sprijinul de specialitate al domnului Toader, vă rog ca după Anul Nou să depuneți acea plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Werner Iohannis”, a cerut Liviu Dragnea.