Cancelarul interimar german Olaf Scholz va participa la o mare ceremonie militară pe 5 mai, au informat surse guvernamentale de la Berlin, iar a doua zi succesorul său, Friedrich Merz, va fi ales în Bundestag pentru a conduce viitorul guvern.

Potrivit „La Razon” (Spania), marea ceremonie militară este cel mai solemn act al Forțelor Armate, în cinstea ofițerilor care au prestat servicii meritorii la sfârșitul mandatului, potrivit unei explicații generale a Armatei Germane. Ceremonia muzicală de seară va avea loc pentru ca Olaf Scholz să își poată lua rămas bun de la președinți, miniștri și generali.

De asemenea, Scholz poate alege trei piese muzicale pentru a fi interpretate ca parte a ceremoniei. Potrivit ziarului „Tagesspiegel”, care citează surse din Ministerul Apărării, locația planificată pentru ceremonie este Paradeplatz, pe terenul Ministerului Apărării din Berlin.

Originile acestei ceremonii datează din secolul al XVI-lea. Constă în interpretarea unui marș, a unor piese muzicale și a imnului național, precum și ieșirea. La acest eveniment se folosesc și torțe.

Sursa: Rador Radio România