Grecia, paralizată de protestele fermierilor: blocade pe autostrăzi și ciocniri violente cu poliția
Unul dintre cele mai mari proteste ale fermierilor din ultimii ani a blocat duminică autostrăzile E65 și PATHE din Grecia, unde agricultorii au intrat cu tractoarele și s-au confruntat violent cu poliția în Thesalia, informează „The Press Project”.
Forțele antirevoltă au folosit gaze lacrimogene, iar fermierii au mutat mașini de patrulare; patru persoane au fost rănite.
Protestatarii acuză întârzieri masive la plata subvențiilor OPEKEPE, costuri crescute de producție și lipsa unor soluții guvernamentale, descriind situația drept „o luptă pentru supraviețuire”. Autoritățile încearcă să limiteze blocadele, însă fermierii continuă să se reorganizeze pe rute secundare.
Mobilizările sunt anunțate cel puțin până pe 5 decembrie, pe fondul unei puternice dispute politice privind reacția poliției și gestionarea crizei. Fermierii promit să rămână pe poziții „cât va fi necesar”.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii