Un incendiu a izbucnit luni dimineață la fabrica de încălțăminte din Jilava. Un pompier a decedat în timpul misiunii de stingere a incendiului, după ce a fost prins sub dărâmături. Ministrul de Interne Petre Tobă îl va avansa în grad post-mortem.

UPDATE Răzvan Dumitru Luchian, pompierul decedat în timpul intervenției la incendiul din localitatea Jilava, a fost avansat la gradul de sublocotenent post-mortem, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, anunță news.ro

***

Incendiul de la fabrica de încălțăminte din Jilava de luni dimineață a fost anunțat la ora 7:30 și a afectat o suprafață de aproximativ 2.000 mp, incluzând spațiul de producție și depozitul. Tot la aceeași oră au fost alocate și primele resurse pentru stingerea incendiului.

"Sunt cel puțin 13 autospeciale de stingere, patru autoscări și echipaje SMURD. Am depășit de mult numărul de 100 — 150 de pompieri", a explicat purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile.

În zonă nu există resurse de apă, iar autospecialele se alimentează de la cea mai apropiată sursă din localitate, acest lucru îngreunând procedura de stingere a incendiului.

Un pompier care acționa pentru stingerea incendiului a fost prins sub dărâmături și a murit, după ce un perete de beton al clădirii s-a prăbușit, pompierul fiind prins între hală și câteva containere.

"Pompierul era la o distanță de siguranță la momentul respectiv și nimic nu prevestea ceea ce s-a întâmplat, între clădire și containere era o distanță de cel puțin 10 metri. Ei nu erau lipiți de containere, motiv pentru care partea superioară a peretelui, când s-a prăbușit, l-a prins și cu siguranță nu ar fi putut să scape și nici să-l mai ajute cineva pentru că acele plăci sunt foarte grele", anunța în jurul orei 9:45 purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile.

Abia în jurul orei 11:15 echipele de salvare au ajuns la pompier și au declarat decesul.

Pompierul mort în incendiul de la Jilava care avea 34 de ani urmează să fie avansat în grad de ministrul Afacerilor Interne Petre Tobă, după cum a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

"Se fac demersuri pentru avansarea post-mortem. Pompierul avea gradul de plutonier-major", a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

O echipă de criminaliști, sub coordonarea unui procuror militar, cercetează cauzele și împrejurările în care s-a petrecut tragicul eveniment din localitatea Jilava, care a dus la moartea pompierului salvator de la Detașamentul Buftea, Garda Măgurele, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ''Dealu Spirii'' București-Ilfov, informează IGSU, conform Agerpres.