Iohannis, despre suspendarea emisiei Realitatea TV: Decizia a fost luată pe criterii politice
Președintele Klaus Iohannis consideră că decizia adoptată marți de către Consiliul Național al Audiovizualului de a suspenda temporar emisia postului Realitatea TV este "fundamentată pe criterii de ordin politic".
Astfel, după ce postul TV a avut suspendată emisia timp de zece minute, președintele spune că o astfel de sancțiune extremă este "foarte periculoasă întrucât poate crea precedente și deschide calea abuzului de putere asupra mass-media".
"Într-un stat de drept, în care libertatea de exprimare este garantată de lege și Constituție, cenzura este inacceptabilă, cu atât mai mult cu cât decizia aparține unei instituții publice autonome, a cărei menire este protejarea interesului public. Deturnarea politică de la această misiune fundamentală constituie un act de sabotare tocmai a interesului public de a se garanta pluralitatea opiniilor și abordărilor. Jurnaliștii nu trebuie pedepsiți de către cei care dețin puterea pentru că au curajul să spună adevărul", transmite președintele, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Președintele Klaus Iohannis atrage atenția că CNA nu trebuie folosit ca un instrument de reducere la tăcere a reprezentanților mass-media care critică puterea. "Asigurarea libertății de expresie a tuturor opiniilor face diferența între o democrație și o autocrație. O țară este cu adevărat democratică dacă are și capacitatea de a proteja independența presei, iar jurnaliștii trebuie să fie conștienți de misiunea lor fundamentală și să fie solidari în a-și apăra dreptul de a se exprima liber", mai spune șeful statului.
Background
CNA a decis marți ca emisia postului Realitatea TV să fie întreruptă timp de zece minute, pentru modul în care a reflectat evenimentele din jurul protestelor din 10 august.
Pe de altă parte postul Romania TV a fost sancționat cu 15.000 de lei, iar Antena 3 nu a primit nicio sancțiune.
de stanescu dan 17 Ian 2019 11:49
in cel mai fericit caz ,stad. de rugby va avea o capacitate de cca. 10-12000 locuri ,pt. ca dupa sa gazduiasca meciuri intern. de rugby la care sa asiste tot circa 3000 spectatori;
la fel am solicitatCENTRALEI DE INVESTITII din cadrul MDRAP sa purceada la somarea BNR ,asa cum incepuse pr. min. TUDOSE ,ca STADIONUL PROGRESU ,cazut in paragina ,ca si ARENELE DE TENIS-PARCUL CU PLATANI sa fie trecut in ad. MIN. SPORTULUI ,acum ,pe verificate,si fotografiate si filmate zac autoturisme parcate ,ale cui si cu aprobarea cui,eu fiind nevoit sa fac cale intoarsa si sa EXPLIC unor oaspeti din CANADA si U. E. ce se intampla de nu putem sa il vizitam ?;am explicat ca ar fi revenit ,nimeni nu a vazut documentatia de nationalizare ,bnr-ului,la fel ca alte imobile de care GUV. BNR se face ca nu le stie;de vila edificata in mijlocul parcului din incinta stie ceva ?a cui si cine o foloseste si pt. ce ?este scris FER BOTEN/INTRAREA INTERZISA ,nu inauntru ,ci si in preajma acesteia;
despre ce vorbim?a, da ,despre irosire fonduri;
cine doreste sa fie mai explicit sa ma contacteze.
cu stima ,dan stanescu,expert independent/ 17.1.2019.