Procurorul general Augustin Lazăr a declarat marți că PÎCCJ a solicitat sume mai mari decât cele aprobate pentru bugetul pe 2019, afirmând că va fi nevoie de rectificare bugetară pentru salarii și expertize.

"Trăim într-o lume foarte dinamică, cu schimbări multiple în care se întâmplă evenimente care trebuie investigate, clarificate de Ministerul Public. După cum am solicitat noi pentru proiecția bugetară a anului 2019, am avut sume pe care le-am propus mai mari decât cele care au rămas în final la bugetul Ministerului Public. Avem în vedere sume care sunt legate de plata rapoartelor de expertiză judiciară. Există multe cauze în contextul creșterii violenței, dosare în care trebuie să se facă rapoarte de expertiză, care sunt consumatoare de sume", a declarat Augustin Lazăr, citat de Mediafax.

Potrivit procurorului general, Ministerul Public se află în situația în care multe lucrări nu au putut fi plătite.

„Avem 66 de auditori de justiție încadrați începând cu 1 ianuarie 2019, 25 de procurori care au dat examen și admiși. De asemenea, specialiști care au fost angajați și grefieri în cadrul instituțuei. Avem nevoie de 50 de polițiști judiciari la DIICOT, avem nevoie de sediu pentru DIICOT. În fiecare lună, Ministerul Public plătește 58.000 de euro cu titlu de chirie pentru un sediu total nesatisfăcător, când noi avem o procedură în curs. Acest sediu ar trebui cumpărat și pregătit pentru o bună funcționare”, a mai explicat Lazăr.

Totodată, întrebat dacă bugetul pe 2019 pune în pericol anchete precum cea privind violențele de la protestul din 10 august 2018, Augustin Lazăr a spus: „Nu aș dori să mă refer la un dosar sau altul. (...) În general, banii pentru expertiză sunt drămuiți și plătiți cu picătura în măsura în care există. Vă pot spune că banii pentru expertize sunt drămuiți și gestionați cu cea mai mare grijă. E clar că vom avea nevoie de rectificare bugetară mai târziu pentru salarizări și pentru a putea achita rapoartele de expertiză”.