Plenul Senatului a votat marți o propunere legislativă inițiată de PNL care prevede că asociațiile de proprietari pot hotărî exceptarea de la plata cheltuielilor de întreținere a copiilor cu vârsta de până în trei ani.

Proiectul a fost inițiat de senatorul liberal Dragoș Luchian. În expunerea de motive la inițiativa legislativă, acesta scrie: „includerea minorilor care au sub 3 ani în numărul persoanelor care plătesc cheltuielile de întreținere ale locuinței și cheltuielile asociației de proprietari nu se justifică. Consumul realizat de acești copii minori se poate reflecta în contoarele de apă sau în consumul locuinței per ansamblu”.

„În plus, în condițiile în care animalele mici de companie (pisici, căței, etc) nu sunt incluse în rândul consumului pe locuință sau apartament/persoană, consider absurd să contorizăm cvasi-cheltuielile 'provocate' de bebeluși pentru buna desfășurare a asociației proprietarilor de locuințe”, mai spune liberalul.

Propunerea a întrunit opoziție din partea cetățenilor. Într-o opinie pe marginea acestei inițiative, publicată pe site-ul Senatului, Daniela Marin scrie: „În multe blocuri din România cheltuielile comune includ nu numai curățenia și energia electrică de pe scară, liftul și mentenanța, reparații instalații, etc., dar și gazele și gunoiul. În condițiile în care majoritatea pensionarilor din România au pensii mizerabile și se chinuie să supraviețuiască mâncând NIMIC doar ca să își plătească întreținerea și medicamentele, propunerea dumneavoastră care lasă să se înțeleagă că aceste cheltuieli trebuie împărțite la ceilalți locatari este SCANDALOASĂ!!! 30-40 de lei în plus la întreținere înseamnă o tragedie pentru pensionarii din România (dar nu numai). Sunt familii în care există șomeri, sunt studenți care închiriază o locuință, etc”.

Proiectul de lege trebuie adoptat și de Camera Deputaților.