Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a încetat din viață marți, la vârsta de 96 de ani, transmite marți AFP, preluată de Agerpres.

Jean-Marie Le Pen a fost un politician francez de extremă dreaptă, fondatorul Frontului Național. A condus partidul timp de 39 de ani, începând cu anul 1972 și până la 16 ianuarie 2011, când a cedat funcția fiicei sale Marine Le Pen.

Le Pen s-a stins într-un centru din regiunea Parisului în care fusese internat cu câteva săptămâni în urmă.

„Jean-Marie Le Pen, înconjurat de familia sa, a fost chemat înapoi la Dumnezeu marți, la 12:00 (11:00 GMT)”, a anunțat familia sa într-un comunicat transmis AFP.