Președintele francez, Emmanuel Macron, va face a o vizită oficială în Groenlanda pe 15 iunie pentru a „consolida cooperarea” cu acest teritoriu autonom danez râvnit de Donald Trump, a anunțat sâmbătă Palatul Élysée, potrivit „La Libre Belgique”.

Macron va merge acolo „la invitația” prim-ministrului Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, și a prim-ministrului danez, Mette Frederiksen, cu care se va întâlni „împreună”, a anunțat Palatul Élysée într-un comunicat.

Emmanuel Macron, care va participa apoi la summitul G7 din Canada, va fi primul șef de stat străin care merge acolo de la amenințările președintelui american cu anexarea.

Cei trei lideri vor discuta despre „securitatea în Atlanticul de Nord și în Arctica, precum și probleme legate de schimbările climatice, tranziția energetică și securitatea aprovizionării cu minerale critice”, a declarat președinția franceză.

Această vizită își propune „să consolideze cooperarea cu Groenlanda în aceste domenii și să contribuie la consolidarea suveranității europene”, subliniază ea.

De la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie, Donald Trump a declarat în repetate rânduri că dorește să ia în stăpânire, „într-un fel sau altul”,  vastul teritoriu arctic, bogat în resurse minerale și situat strategic.

Sursa: Rador Radio România