Decizia a fost luată de ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, după ce a fost joi dimineață la spital și a constatat numeroase nereguli. Funcția de manager va fi ocupată de directorul medical Sorin Păun.

Managerul Spitalului de Urgență Floreasca, Nicușor Louchi, a fost demis "pentru incapacitate managerială", a precizat ministrul Sănătății.

Spitalul Floreasca anunțase miercuri că unitatea specializată în tratamentul arșilor grav a devenit operațională. Cadariu a descoperit însă joi dimineața că unitatea nu funcționează la întreaga sa capacitate.

"Sunt banii bucureștenilor, sunt banii românilor, românii nu acceptă să se facă afirmații care nu corespund cu realitatea. Nu am venit să tai panglici și nu cred că acesta este scopul de a anunța triumfalist realizări. Sunt lucruri normale, investiții pe care românii le fac din banii lor bani față de care suntem responsabili. Barocamera nu funcționează nici în acest moment, personalul nu era la serviciu. L-am demis pe managerul instituției", a spus ministrul, citat de Agerpres. 

O altă neregulă constatată a fost aceea că personalul unității speciale de arși grav nu era la serviciu.

"Am constatat că nici dintre cei care ar fi trebuit să fie astăzi la serviciu, sub un pretext stupid cred, nu sunt. Mi se pare absolut inadmisibil. Cred că avem o responsabilitate față de concetățenii noștri, cred că afirmațiile neadevărate trebuie urgent retractate. În cel mai scurt timp, această mare investiție să poată să fie funcțională", a declarat ministrul Sănătății.

Patriciu Achimaș-Cadariu a precizat că i s-au dat "explicații abracadabrante".

"Cred că am avut multă răbdare și am așteptat până în aprilie. Eu am dat un termen. În decembrie, dădeam un termen de trei luni. Cred că este luna aprilie, luna a patra. Chiar cred că nu am forțat pe nimeni să facă imposibilul. Așa mi s-a spus atunci că în trei luni poate să fie rezolvată problema", a declarat Patriciu Achimaș-Cadariu.