Londra a elaborat o nouă doctrină privind China, după anii de ostilitate care au urmat după Brexit.

La jumătatea distanței între "vârsta de aur" a erei Cameron și înghețul diplomatic ce a însoțit Brexitul, Regatul Unit își temperează discursul referitor la China, comentează Les Echos.

A doua putere mondială, pusă la index de dreapta conservatoare britanică, nu trebuie izolată, a apreciat ministrul britanic al afacerilor externe într-un discurs susținut marți seara.

"Ar fi clar și ușor - poate chiar satisfăcător - pentru mine să declar un nou război rece", dar ar fi "fals, deoarece ar fi vorba de o trădare față de interesele noastre naționale și o necunoaștere deliberată a lunii moderne", a afirmat el în fața ambasadorilor și înalților diplomați ai Regatului Unit.

Discurs consacrat Chinei 

Acest discurs tradițional, rostit la reședința "Mansion House" la Londra, a trecut în revistă de obicei toată politica externă britanică. În acest an, a fost consacrat mai ales Chinei, în contextul în care ambasadorul chinez la Paris a provocat un scandal negând suveranitatea țărilor provenite din Uniunea Sovietică și punându-și întrebări legat de apartenența Crimeii la Ucraina.

James Cleverly respinge orice tentație de a califica Beijingul drept "amenințare", aș cum sugera efemerul prim-ministru Liz Truss. Ia astfel distanță față de fracțiunea parlamentară ostilă Chinei, îndeosebi după legea privind securitatea în Hong Kong și reprimarea uigurilor.

În decembrie, un raport al comisiei de afaceri externe cerea guvernului "să fie mai ferm și mai explicit exprimând interesele britanice în materie de securitate".

În această logică, China este eliminată din numeroase infrastructuri strategice în Regatul Unit în ultimii ani, precum rețelele telecom, centralele nucleare sau cipurile electronice cu blocarea preluării Wafer Fab. 

Avertismente 

Acum, James Cleverly avertizează că "nicio problemă majoră - de la schimbările climatice la prevenirea pandemiilor, trecând prin stabilitatea economică și proliferarea nucleară - nu poate fi rezolvată fără China".

Menține totuși avertismentele trecute ale Londrei față de Beijing, cerând Chinei "să respecte legile și instituțiile", să fie "deschisă în ce privește doctrina și intențiile sale din spatele expansiunii militare" și condamnând ferm represiunea împotriva uigurilor.

În ciuda acestei note de fermitate, James Cleverly riscă să deschidă un nou front în rândurile parlamentarilor conservatori ostili Chinei.

Această nouă doctrină a provocat deja critici ale fostului lider al partidului conservator, Iain Duncan Smith, un brexiter convins care a susținut venirea lui Liz Truss la putere.

"Din păcate, prea multe lucruri în poziția guvernului privind China vin dintr-o dorință de a nu deranja China în măsura posibilului", a criticat acesta în Daily Express, regretând uriașa dependență economică care s-a extins până în universitățile și instituțiile noastre".

Sursa: RADOR