Premierul israelian critică dur ideea lui Emmanuel Macron de a recunoaște un stat palestinian, informează „Le Figaro” (Franța).

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a calificat duminică drept „o greșeală gravă” intenția președintelui francez Emmanuel Macron de a susține recunoașterea unui stat palestinian. Într-un mesaj postat pe rețeaua X, Netanyahu a acuzat Franța că promovează o idee care ar pune în pericol existența Israelului.  

„Președintele Macron face o greșeală gravă promovând ideea unui stat palestinian în inima pământului nostru – un stat a cărui unică aspirație este distrugerea Israelului”, a scris Netanyahu. El a adăugat că Israelul nu va accepta lecții de morală de la o țară care se opune independenței propriilor teritorii. 

Reacția vine după ce Macron a declarat că Franța ar putea recunoaște oficial statul palestinian în iunie, în cadrul unei conferințe internaționale la New York, coprezidată de Franța și Arabia Saudită. Declarațiile președintelui francez au generat controverse în interiorul propriei țări, fiind criticate de partidele de dreapta și extremă dreapta. 

Netanyahu a dezavuat și mesajul jignitor postat de fiul său Yair la adresa liderului francez, subliniind că, deși are dreptul la o opinie personală, tonul folosit este „inacceptabil”. Relațiile diplomatice dintre Franța și Israel traversează o perioadă tensionată, amplificată de pozițiile divergente asupra conflictului din Orientul Mijlociu.

Sursa: Rador Radio România