Norvegia susține întărirea apărării europene în cadrul NATO

Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, avertizează, într-un interviu pentru „Le Point” (Franța) asupra riscului ca viitorul Europei să fie decis doar de SUA și Rusia, subliniind necesitatea de a apăra suveranitatea statelor europene.
Oficialul a insistat că NATO rămâne cea mai importantă alianță de securitate și trebuie consolidată, în ciuda incertitudinilor legate de politica americană sub administrația Trump.
Eide a evidențiat interesul crescând al Norvegiei pentru Uniunea Europeană, deși dezbaterea privind aderarea rămâne divizată pe scena politică internă. De asemenea, a subliniat importanța parteneriatului cu Franța în domeniul apărării, menționând investițiile majore ale Norvegiei în sectorul militar și posibilele achiziții de fregate din Franța, Marea Britanie, Germania sau SUA.
Referindu-se la relația cu Rusia, ministrul a precizat că, deși nu există amenințări directe asupra graniței comune, Norvegia monitorizează activ activitatea militară rusă din regiunea Arctică. El a exclus posibilitatea ca Rusia să încerce o anexare a arhipelagului Svalbard, subliniind că un astfel de act ar reprezenta o provocare directă la adresa NATO.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii