Cetățenii kosovari vor putea să călătorească în UE iar cetățenii țărilor UE în Kosovo fără viză timp de până la 90 de zile, se anunță într-un comunicat publicat după votul din plenul Parlamentului European.

La ședința plenară din 18 aprilie de la Strasbourg, Parlamentul European a aprobat liberalizarea vizelor cu Kosovo, cel târziu de la 1 ianuarie 2024. Conform acestei hotărâri cetățenii Kosovo vor putea intra fără viză în statele Uniunii Europene și vor putea sta în aceste state o perioadă care să nu depășească 90 de zile. Astfel, întreaga regiune va avea același regim de vize în raport cu statele UE, informează Beta.

După adoptarea în Parlamentul European, hotărârea privind liberalizarea regimului de vize pentru Kosovo trebuie semnată și publicată. Relaxarea regimului de vize pentru cetățenii Kosovo care călătoresc în Europa a fost propusă de Comisia Europeană încă din iulie 2018, după ce s-a apreciat că Pristina a înregistrat progrese în toate domeniile de care depindea liberalizarea regimului de vize.

Sursa: RADOR