Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a oferit o explicație ciudată pentru Știrile TVR despre Politica Agricolă Comună, despre care a spus că "este un concept care se așează la baza existenței umane".

"Nu, Nu, Nu. Nu este nimic pus în paranteză, pentru că existența umană nu poate fi în paranteze. Eu am spus-o de fiecare dată și o repet: Politica Agricolă Comună nu este un act contabil, ci este un concept care se așează la baza existenței umane și așa trebuie să o gândim, așa trebuie să o construim, așa trebuie să o imlementăm", a declarat Petre Daea, întrebat dacă Politica Agricolă Comună și politica de coeziune sunt "puse în paranteze" în anul 2019.