Un zăcământ uriaș de petrol și gaze a fost descoperit sub Marea Baltică, promițând să transforme poziția energetică a Poloniei, informează „Euronews” (Italia).

Central European Petroleum (CEP) a anunțat descoperirea celui mai mare zăcământ petrolifer convențional din Polonia, sub Marea Baltică, în apropierea orașului Świnoujście. Zăcământul, denumit „Wolin East”, ar conține până la 22 de milioane de tone de petrol și 5 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Descoperirea vine într-un moment cheie pentru Europa Centrală și de Est, în efortul de reducere a dependenței energetice externe. Sonda WE1 a confirmat existența unor rezerve importante, într-un sit considerat excepțional la nivel european.

CEP, companie specializată în explorarea resurselor energetice din UE, a anunțat lansarea studiilor de impact economic și de mediu, subliniind importanța unei dezvoltări durabile și transparente. Autoritățile poloneze nu au reacționat încă oficial, dar experții consideră că e vorba de o descoperire cu potențial geopolitic major.

Sursa: Rador Radio România