Președintele a semnat decretul pentru numirea lui Nicolae Hurduc la Ministerul Cercetării

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru numirea lui Nicolae Hurduc în funcția de ministru al Cercetării și Inovării.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat joi că PSD a trimis spre președintele Klaus Iohannis propunerea lui Nicolae Hurduc pentru a prelua conducerea Ministerului Cercetării.
Potrivit Ziarul de Iași, Nicolae Hurduc decanul Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) și este și membru al Organizației Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), fiind unul dintre cei trei reprezentanți ai României de acolo.
Într-un interviu pentru aceeași publicație, noul ministru declara: "Mie îmi este foarte greu să cred că omul, un mecanism, se trage din maimuță. Eu nu accept așa o idee, oricât de logică pe undeva ar părea această teorie evoluționistă. Este o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor. Mie îmi sună mai interesant această idee, că noi venim dintr-o lume paralelă din viitor. Iar asta pentru că oamenii au niște caracteristici, conștiința și sufletul, iar până într-un punct le vedem la animal”.
Comentarii