Social-democrații au decis în cadrul unei ședințe a Biroului Permanent Național ca Lia Olguţa Vasilescu să fie propusă pentru Ministerul Dezvoltării, iar Mircea Drăghici pentru portofoliul Transporturilor.

Decizia a fost luată marți seară cu unanimitate de voturi, transmite Mediafax.

Ședința de la sediul central al PSD a fost convocată în condițiile în care președintele Klaus Iohannis a acceptat remanierea Olguței Vasilescu de la Ministerul Muncii, dar a refuzat numirea ei la Ministerul Transporturilor.

De asemenea, Iohannis nu l-a revocat din funcţie pe Paul Stănescu, "pucistul" rămânând ministru al Dezvoltării și vicepremier.

Cele două propuneri urmează să ajungă din nou pe masa președintelui Klaus Iohannis. 

 +++

Mircea Drăghici este deputat și trezorierul PSD, iar el a fost vehiculat ca fiind porpunerea PSD pentru Ministerul Transporturilor încă de săptămâna trecută.