Președintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri că Rusia va răspunde printr-un atac „fulgerător” la orice ingerință strategică în ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina, potrivit EFE și Interfax.

„Dacă cineva, insist, va încerca să intervină în evenimentele în curs de desfășurare și va crea amenințări strategice inadmisibile la adresa Rusiei, trebuie să știe că atacurile noastre de răspuns vor fi fulgeratoare, rapide”, a avertizat Putin în timpul unei intervenții în fața Consiliului deputaților din Sankt Petersburg.

„Atacul va fi fulgerător și rapid. Avem toate instrumentele pentru aceasta”, a asigurat Putin, referindu-se la armele hipersonice, relatează Agerpres.

Armament, ”cu care nimeni nu se poate lăuda astăzi. Iar noi nu ne vom lăuda. Noi îl vom folosi dacă va fi necesar. Și vreau să știe asta toată lumea”, a declarat președintele rus.

+++

Ucraina păstrează controlul asupra majorității spațiului său aerian, a anunțat miercuri Ministerul britanic al apărării, relatează Reuters. 


„Rusia are un acces foarte redus în nordul și vestul Ucrainei, limitându-și acțiunile la lovituri în profunzime cu arme cu lansare de la distanță”, a scris Ministerul pe Twitter.

Rusia continuă să țintească obiective militare și de infrastructură din Ucraina, a mai precizat Ministerul apărării. Britanicii atrag atenția asupra riscului crescut de a se înregistra victime în rândul civililor ucraineni, majoritatea loviturilor aeriene asupra portului strategic Mariupol fiind foarte probabil realizate cu bombe neghidate.

+++

Președintele rus Vladimir Putin nu este serios în ceea ce privește negocierile cu Ucraina privind încheierea conflictului, a declarat marți secretarul de stat american Antony Blinken, potrivit AFP.

Statele Unite vor sprijini autoritățile ucrainene în eforturile lor diplomatice de a negocia un acord de pace, a mai spus el.