​O reuniune la Budapesta a miniștrilor apărării din țările membre ale grupului de la Vișegrad a fost anulată în ultimul moment, Polonia și Cehia fiind nemulțumite de atitudinea lui Viktor Orban față de Rusia și Vladimir Putin.

Reuniunea ar fi trebuit să aibă loc pe 30 și 31 martie, dar ministrul polonez al apărării, Mariusz Błaszczak, și-a anulat participarea, a scris luni „Gazeta Wyborcza” citând surse guvernamentale. O decizie similară a luat vinerea trecută și ministrul ceh al apărării Jana Černochová. 

„Am fost întotdeauna o susținătoare a Grupului de la Vișegrad (V4) și îmi pare foarte rău că petrolul ieftin rusesc pentru mai important decât sângele ucrainean pentru politicienii unguri”, a scris pe Twitter Černochová.

Ministerul ungar al apărării a confirmat pentru EURACTIV.com că întâlnirea nu va mai avea loc. 

Războiul din Ucraina a scos la iveală însă divergențele din cadrul V4 (Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia) după ce premierul ungar Viktor Orban, considerat unul dintre cei mai apropiați politicieni europeni de Putin, a încercat să stea departe de conflict.

În schimb, premierii ceh și polonez au fost recent la Kiev unde s-au întâlnit cu Volodimir Zelenski, iar Polonia e țara UE care a primit cei mai mulți refugiați ucraineni.