Roma, „blindată” pentru funeraliile Papei Francisc
Roma a fost „blindată” pentru sosirea delegațiilor internaționale la funeraliile Papei Francisc, relatează EFE preluată de Agerpres.
Circa 164 de delegații și aproximativ 50 de șefi de stat și de guvern vor participa la ceremonii, iar numeroase străzi din centrul orașului au fost închise pentru procesiunea sicriului de la Bazilica Sfântul Petru la Bazilica Santa Maria Maggiore.
Planul de securitate prevede mobilizarea a 4.000 de agenți ai forțelor de ordine, 4.000 de voluntari ai Protecției Civile, lunetiști, geniști, unități canine și patrule pe râul Tibru. De asemenea, brigada de pompieri a desfășurat echipe împotriva amenințărilor nucleare, chimice și biologice.
Apărarea aeriană a activat sisteme anti-drone, avioane Eurofighter și un distrugător în largul coastelor, agenții fiind dotați inclusiv cu „bazooka anti-drone”.
Zona San Pietro dispune de 55 de echipe medicale, 11 posturi de prim-ajutor și 52 de ambulanțe, iar pelerinii pot urmări funeraliile pe ecrane gigantice instalate în apropierea Vaticanului.
Comentarii