Sarajevo este din nou pe podiumul mondial al poluării

Regiunea Sarajevo a declarat miercuri stare de alertă, capitala bosniacă fiind din nou printre cele mai poluate orașe din lume, cu o concentrație de particule fine de 47 de ori mai mare decât pragul OMS, notează AFP (Franța).
După-amiaza, indicele de calitate a aerului era de 320, potrivit datelor companiei elvețiene IQ Air, care măsoară poluarea aerului la nivel mondial, făcând din Sarajevo al doilea oraș cel mai poluat din lume, după Dhaka. Peste 300, situația este considerată periculoasă.
Vârfurile de poluare sunt frecvente în Sarajevo, un oraș cu peste 400.000 de locuitori, înconjurat de munți, unde temperaturile scad iarna.
„Cea mai mare problemă este încălzirea individuală”, explică Anes Podic, președintele asociației de mediu Eko-akcija. „30.000 până la 40.000 de gospodării folosesc combustibili solizi, în principal lemne. Ard lemn umed în sobe de foarte proastă calitate, iar atunci avem emisii foarte mari”.
Dar guvernul „nu vrea să se ocupe de problemă”, spune Anes Podic. „În consecință, suntem adesea în fruntea listelor negre [de poluare] alături de orașe mult mai mari, care au 10, 20 sau 30 de milioane de locuitori”.
Efectele asupra populațiilor sunt cunoscute: conform unui studiu ONU publicat în 2019, poluarea aerului este responsabilă pentru 20% din decesele premature din 19 orașe balcanice, iar locuitorii din Balcani pierd până la 1,3 ani din viață din cauza poluării aerului.
„În Sarajevo, unul din doisprezece decese este cauzat de cancerul pulmonar”, spune Podic.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii