Schimbare la vârf la Bosch România: Dan Lăzărescu, noul director general
Bosch România are, din 1 octombrie 2025, un nou director general: Dan Lăzărescu îl succede pe Mihai Boldijar, care se retrage după trei decenii în companie, dintre care 10 ani la cârma grupului în România, anunță compania.
Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, a anunțat numirea lui Dan Lăzărescu în funcția de director general al Robert Bosch S.R.L. și reprezentant al Grupului în România, începând cu 1 octombrie 2025.
El îl înlocuiește pe Mihai Boldijar, care s-a retras după 30 de ani de carieră în cadrul companiei, ultimii 10 în poziția de conducere. Boldijar a contribuit decisiv la consolidarea prezenței Bosch în România și a deținut funcții-cheie în organizații precum Parteneriatul Auto Român (PAR), ACAROM și Camera de Comerț Româno-Germană (AHK).
Dan Lăzărescu este inginer, absolvent și doctorand al Universității Politehnica din București, și are peste 24 de ani de experiență profesională, dintre care mai bine de 18 ani în Germania și Ungaria. Cariera sa la Bosch a început în 2001, la Stuttgart, iar ulterior a ocupat funcții importante în Budapesta și la Cluj-Napoca, în cadrul Centrului de Inginerie Bosch, unde a coordonat proiecte globale în domeniul software-ului și hardware-ului auto.
„Obiectivul meu este să asigur o direcție clară și stabilitate pentru a menține competitivitatea companiei”, a declarat Lăzărescu.
Grupul Bosch este prezent pe piața românească de peste trei decenii și are peste 10.000 de angajați. În 2024, compania a raportat un volum de vânzări consolidate de 529,5 milioane de euro și investiții de 246 de milioane de lei (50 de milioane de euro).
Comentarii