Comisia juridică a Senatului a avizat pozitiv propunerea de modificare a Legii ANI, care prevede că persoanele aflate în incompatibilitate nu vor putea ocupa aceleași funcții pe o perioadă de trei ani, dar vor putea deține alte funcții.

Inițiatorul proiectului, deputatul UDMR Marton Arpad, a explicat, la ședința comisiei, că a introdus această propunere legislativă pentru a clarifica Legea ANI, în urma deciziilor Curții Constituționale.

"Inițiativa este o clarificare. S-a constatat că judecătorii nu prea înțeleg articolul din actuala lege, adică ce înseamnă sintagma «aceeași funcție». (...) Dacă cineva este condamnat, nu trebuie să nu mai profeseze acea profesie prin care a comis o infracțiune. Dacă este medic, nu mai poate fi medic și nu se extinde la profesor. Dacă face o infracțiune cu o mașină, i se confiscă acea mașină, nu toate mașinile. Este o formulare mai clară a ceea ce înseamnă «aceeași funcție»", a explicat Marton Arpad, citat de Agerpres.

Raportul Comisiei juridice urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului, care este for decizional. Proiectul de lege a fost adoptat, în decembrie anul trecut, de Camera Deputaților.

Ministerul Justiției nu susține modificarea, în timp ce reprezentantul ANI, director general al direcției juridice, Ioana Lazăr, a declarat că activitatea Agenției Naționale de Integritate va rămâne fără efect, dacă se adoptă această propunere legislativă.