Senatorii republicani i-au cerut președintelui Trump să pună mai multă presiune pe Rusia

Senatorul republican John Kennedy din Louisiana, în Statele Unite, i-a cerut marți președintelui Donald Trump să pună mai multă presiune pe Rusia, în timp ce încearcă să negocieze sfârșitul războiului dintre Moscova și Ucraina.
John Kennedy și-a exprimat frustrarea față de președintele rus Vladimir Putin, spunând că acesta „nu l-a respectat pe președintele nostru”. „Ceea ce sper să facă președintele este să aplice aceeași presiune asupra lui Putin pe care a aplicat-o Ucrainei pentru a obține un acord de pace”, a declarat John Kennedy.
Pentru a-l determina pe Vladimir Putin să facă concesii, John Kennedy a spus că liderul rus trebuie să înțeleagă că SUA sunt dispuse să îl „plesnească de să-l arunce pe Pluto”, indicând în special aplicarea de presiuni economice. „Sper că președintele devine mult mai dur”, a mai spus John Kennedy.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii