Guvernul a decis miercuri, prin ordonanță de urgență, să suspende aplicarea articolelor din Legea Vânătorii referitoare la numărul de câini la stână și la pășunat până la 25 aprilie 2016. Între timp, se va căuta o soluție de modificare a legii.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt Dan Suciu, după ședința de guvern.

De asemenea, Suciu a precizat că premierul a trimis președinților Camerei Deputaților și Senatului o scrisoare prin care le solicită să vină cu soluții privind modificarea Legii vânătorii, adăugând că există un "interes comun" de a rezolva această problemă, relatează Mediafax.

Mii de crescători de oi au protestat, marți, la Palatul Parlamentului, acuzând această lege care le afectează activitatea. (Detalii, aici)