Spionii britanici au împiedicat publicarea online a unui volum Harry Potter
Serviciul britanic de monitorizare a comunicațiilor GCHQ a contactat editura care a publicat seria Harry Potter pentru a o avertiza de apariția pe internet a celui de-al șaselea volum.
Nigel Newton, fondatorul Bloomsbury, editura care a publicat seria scrisă de JK Rowling, a povestit pentru un post australian de radio că GCHQ l-a contactat în 2005, după ce ar fi descoperit o copie a cărții Harry Potter și Prințul Semipur pe internet. Totuși, documentul s-a dovedit a fi un fals.
Un purtător de cuvânt al serviciului britanic a spus pentru Sunday Times: „nu comentăm asupra apărării noastre contra magiei negre”, o trimitere la una dintre materiile studiate de elevii de la Hogwarts, școala vrăjitorilor la care studiază Harry Potter.
GCHQ este o agenție de informații care monitorizează comunicațiile electronice pentru a lupta împotriva terorismului și crimei organizate.
Interesul a fost foarte ridicat înainte de lansarea celui de-al șaselea volum al seriei Harry Potter deoarece autoarea lăsase să se înțeleagă că unul dintre personajele principale va muri, amintește BBC. Ca urmare, Bloomsbury a crescut masiv securitatea în jurul tipografiei unde volumul a fost tipărit.
Cele șapte cărți din seria scrisă de JK Rowling s-au vândut în peste 450 de milioane de copii în întreaga lume.
de silvius 18 Apr 2016 22:40