Este pentru prima oară când se stinge un președinte în exercițiu al forului legislativ european. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a transmis condoleanțe familiei și celor dragi.

"Sunt întristat de pierderea președintelui Parlamentului European, David Sassoli, un european sincer și pasionat. Ne lipsește deja căldura lui umană, generozitatea, prietenia și zâmbetul său. Sincere condoleanțe familiei sale și celor dragi." a transmis Charles Michel, președintele Consiliului European.

David Sassoli era internat în spital din 26 decembrie, ”din cauza unei complicații grave cauzate de o disfuncție a sistemului imunitar”.