Turneu feminin încheiat pentru istoria și antologia tenisului la Roma
Direcția evenimentului organizat în capitala italiană indica mult dramatism încă de la descoperirea tablourilor excepționale ale competițiilor tenisistice. Epicentrul segmentului anual dedicat suprafeței roșii se apropie. Intervalele dedicate recuperării și gestionării potențialului fizic sunt succedate într-un ritm asemănător. Nu este inutil să amintim că mențiunile respective au parte de măsuri distincte, după cum am putut trist remarca pentru jucătoarea reper a țării noastre.
Într-un carusel de nestăvilit pentru protagoniștii ambelor circuite, în scopul pregătirii celui de-al doilea turneu major stagional, aproape niciun element nu se consideră garantat. Totuși, remarcăm cum ideea arității rămâne centrală, mai ales în duelurile cu miză mare la mijloc. Asemenea afirmații nu se verifică chiar întotdeauna, dar excepțiile apăreau din ce în ce mai rar. Una care întrecea orice așteptare se consuma în după-amiaza finală de concurs.
Pentru a înțelege mai bine contextul în care secvențe precum cele ale Openului italian în circuitul fetelor au avut loc, este necesară o disecare mai adâncă. La suprafață, structura turneului de la Roma în 2021 se prezenta mult mai atractiv, prin comparație, cu cea din Madrid. Deși afirmația ar părea nefondată pe baza unor argumente solide, o dovadă era remarcată, în natura traseului pe care ultima deținătoare a arătosului trofeu îl putea avea.
Clipele trăite de o Simona Halep întoarsă deja în România, după ceea ce s-a confirmat a fi o ruptură la nivelul gambei stângi – cauzatoare aproape sigură a primei ediții de Roland Garros a ultimului deceniu – sunt inutil de reluat.
Totuși, deznodământul nedorit al jocului dintre româncă și Angelique Kerber nu a făcut decât să accentueze imprevizibilul unei jumătăți de tablou inferioare fascinante, în care absolut niciun scenariu nu trebuia înlăturat din calcule. În ciuda prezenței multiplelor campioane de Mare Șlem pe același curs al tragerii la sorți, niciuna nu se regăsea pe lista capilor de serie. Jucătoarea cel mai bine cotată în clasament era chiar fosta campioană și finalista din 2020 de la Forro Italico, Karolina Plíšková.
Următoarea oponentă înfruntată de Angelique Kerber era Jelena Ostapenko. O nouă dispută uluitor de strânsă între cele două, care ar fi fost evident imposibilă fără retragerea forțată a Simonei Halep din șaisprezecimi, se încheia cu triumful de excepție al letonei. În continuarea parcursului, baltica urma să o implice pe mai titrata soră a familiei Plíšková, într-o bătălie absolut fabuloasă.
Cehoaica avea nevoie de întreaga sa inspirație pentru a reveni în penultimul act, salvând multiple mingi de meci ale explosivei tenismene din Riga. Jocul decisiv al setului final era singurul barometru care separa cele două combatante, iar desfășurarea lui halucinantă decidea ca fosta ocupantă a primei poziții WTA să acceadă în semifinale. Acolo, o încleștare ce îi putea aduce un succes mai clar împotriva Petrei Martić se încheia tot la capătul manșei terțe. Sportiva din Boemia se impunea pentru a accede în a treia finală succesivă în complexul roman. În aflarea oponentei ei, lucrurile au abordat ceva schimbări bruște ale contextului, referindu-ne și la secțiunea superioară a tabloului feminin.
Responsabile ar fi mai multe argumente, însă principalele ar fi entuziasmul lui Cori Gauff, coroborat cu oboseala acumulată de tenismenele ce și-au etalat cel mai înalt nivel posibil pe zgură. Ashleigh Barty și Aryna Sabalenka disputaseră finalele ultimelor două competiții notabile din circuit, la Stuttgart și Madrid. Cetatea eternă aducea mai întâi pentru bielorusă întâlnirea cu adolescenta născută în Atlanta, care gestiona perfect finalul ambelor acte consumate și adjudecate în turul al III – lea. Apoi, în sferturi, Gauff urma să beneficieze de abandonul liderului mondial australian, la un scor ce se prezenta complet defavorabil: 4 – 6 ; 1 – 2. Accesul lui Gauff către semifinale era totuși confirmat, iar confruntarea se anunța una a tinereții reale în tenisul modern.
Modalitatea prin care Iga Świątek ajungea până în faza menționată, depășește, fără îndoială, orice urmă a convenționalul. Un alt abandon al lui Alison Riske îi facilita polonezei un debut rapid în turneul roman. Compatrioata jucătoarei de peste Atlantic, Madison Keys, urma să aibă parte probabil de cea mai bizară și intensă înfrângere a ultimilor ani. Câștigând primele cinci game-uri ale întâlnirii, americanca nu avea să se mai aleagă apoi decât cu unul singur, până la capătul ei. Activându-și nivelul maxim al potențialului său, laureata Openului Francez din 2020 întorcea complet aspectul tabelei (încheind jocul cu 7 – 5 ; 6 – 1).
Optimile vedeau altă poveste halucinantă în dreptul exponentei din Varșovia, care înfrunta o Barbora Krejčíková determinată. Dominată de-a lungul majorității confruntării, Iga găsea din nou calea revenirii de excepție. Prelungind jocul în setul decisiv după salvarea a două mingi de partidă ale jucătoarei din Cehia, Świątek izbutea să ducă la capăt cu bine două tie-break-uri succesive și să meargă mai departe dramatic către faza ultimelor opt combatante. Din acel moment, eliberarea completă a părut să survină în jocul ei.
Elina Svitolina, fostă dublă campioană la Roma nu i-a putut face față în prima manșă. Cea secundă, deși mai echilibrată, a fost decisă, de asemenea, prin forța superioară de joc a polonezei. Ucraineanca nu a putut rezista suficient pentru a emite pretenții în fața favoritei 15. Împotriva lui Cori Gauff, cheia a fost reprezentată printr-un prim parțial decis la mare luptă, sub lupa unui nou joc decisiv. Aflându-se în continuare la frâiele meciului, ea se detașa apoi pentru a-și asigura biletul într-un ultim act puțin imaginabil, la începutul săptămânii capitoline. Deși nu arătase deloc o formă prealabilă solidă, Karolina Plíšková își găsea din nou confortul într-o locație plăcută întotdeauna pentru ea.
Totuși, un mare semn de întrebare era plasat în privința unei confruntări inaugurale cu sportiva ce își găsise deja afirmarea la nivel suprem. Experiența competițiilor precedente și tonusul de moment ar fi trebuit să susțină ambele combatante de pe arena centrală din Foro Italico. Miza suplimentară a polonei se contura în jurul accesului între primele zece sportive ale lumii. Desfășurarea finalei urma să depășească orice presiune exterioară și să ne poarte spre laturi nebănuite ale sportului alb.
În primul set, Iga Świątek a câștigat tragerea la sorți, alegând să servească, menținându-și adversara din a-și utiliza principala armă. Drept rezultat, un demaraj foarte lent a constat-o foarte scump pe dubla finalistă, care își ceda imediat primul joc în care a avut prima lovitură la dispoziție.
În acel joc al doilea, credibil sau nu, jucătoarea de 1,86 cm obținea jumătate din cuantumul schimburilor fructificate până la mijlocul întâlnirii. Celelalte două au fost acontate tot în spatele serviciului, însă acea mențiune devenea complet irelevantă, în condițiile în care campioana de la Roland Garros nu plănuia să lase oponentei vreo oportunitate simplă. De partea opusă, atitudinea mult prea pasivă a favoritei 9 era simțită aproape la fiecare schimb.
Discrepanța întâlnită în departamentul subliniat se arăta una pur și simplu copleșitoare. Nestând pe gânduri, tânăra de 20 de ani accelera către un final de act întâi, întâlnit după doar 22 de minute. Deși nu ne-am imagina rapid, senzația unei repetiții exista pentru Plíšková dintr-o anume perspectivă a tabelei. Meciul pentru trofeu începuse și în 2020 cu o manșă cedată la 0. Însă, atunci, dificultățile medicale vizibile o împiedicau să joace la intensitate maximă contra Simonei Halep, care câștiga înfruntarea prin abandon ulterior. Întreaga asistență a terenului central conștientiza că asemenea condiții nu erau viabile acum, iar rezultatul, oricum ar fi fost argumentat, arăta uluitor.
Publicul spera cu siguranță să primească mai mult spectacol din partea ambelor combatante în 2021. Totuși, chiar dacă el ar fi lipsit, istoria nu era departe de a fi consemnată pentru o scenă precum finala internaționalelor italiene. Iga Świątek continua să domine în aceeași manieră, netulburată, cel puțin în startul actului secund. Cedându-și din nou serviciul fără drept de apel, adversara părea să găsească un plus de înflăcărare, obținând, totodată, primele ei șanse de a-și trece în cont un joc. Pentru cea mai eficientă jucătoare a ultimilor ani la serviciu, faptul că oportunitățile amintite veneau la primire, scotea la suprafață noi perspective uimitoare. Poloneza nu se lăsa deloc intimidată.
Construind o nouă serie ideală, de patru schimburi la rând, ea păstra tabela nulă în dreptul Karolinei. Momentul psihologic se dovedea prea puternic pentru ca sportiva de 29 de ani să mai emită pretenții la o revenire într-adevăr miraculoasă. Însă, realitatea că aceasta nu își putea converti schimburile inițiate prin execuția temută de serviciu stătea drept o dovadă, atât pentru o lipsă de inspirație și precizie, dar și pentru o exactitate excepțională venită de peste fileu. Căpătând încredere în execuții de orice forță ori varietate, capul de serie cu numărul 15 se poziționa în fața formidabilului, spre al doilea titlu din 2021.
Pentru întâia oară, atunci când servea pentru a rămâne în meci, dar și pentru a pătrunde pe tabelă, Plíšková își procura minge de game, revenind de la 0 – 30. Alte câteva erori simple ce îi ridicau totalul la 22, veneau în ciuda unui prim as reușit. O inconsistență uluitoare a cehoaicei coroborată cu insistența oponentă de a nu renunța la nicio bătălie, aducea scorul final la 6 – 0 ; 6 – 0, scor de care însăși performera a părut uluitor de surprinsă, în pofida unei evoluții fulminante, care a inclus 17 lovituri câștigătoare și doar cinci erori neforțate. Astfel, singurul joc al ei ce nu a avut nevoie de vreun act cu prelungiri se sfârșea într-un rarisim oximoron sportiv.
Ambele manșe au totalizat 45 de minute, mai puține decât orice alt duel pentru titlu finalizat pe teren din 2009 încoace. Cele 13 puncte pe care învingătoarea le-a cedat reprezentau un nou reper al erei Open, pentru o dispută cu trofeul pe masă din cadrul evenimentelor de prim calibru. Recordurile și bornele atinse de rezultatul înregistrat în ultimul act nu se opreau nici pe departe aici.
Niciodată în istoria turnirului roman, vreo vicecampioană nu plecase fără să-și treacă în cont măcar un joc. Patru partide s-au încheiat cu 12 – 1 într-o finală de-a lungul timpului. Cea mai recentă ipostază de acest gen având loc în 1983, iar protagonistele erau Andreea Temesvari și Bonnie Gaudusek.
În plus, perspectiva devine cu atât mai impresionantă luând în calcul următoarea statistică. Ultimul scor denumit în limbaj american double beagle într-un turneu de cel puțin 1.000 de puncte nu se înregistra în actualul mileniu. Steffi Graff a surclasa pe Natașa Zvereva cu un dublu 6 – 0 în finala Openului Franței din urmă cu 32 de ani. Izbânda similară ce stătea cel mai aproape de prezent, la orice nivel îi aparținuse Simonei Halep, în binecunoscuta concluzie de la București, contra Anastasijei Sevastova în 2016.
Acum ea preda coroana de la Roma unei performere aflate într-o amiază de grație. Deși drumul ei se putea încheia foarte rapid, precum fantastica poloneză a și recunoscut, preluarea locului 10 WTA este una perfect meritorie, după o înfruntare cum rar am descoperit în epoca modernă a tenisului. La fel de interesant este cum finala masculină (de aproape patru ori mai lungă la timpul efectiv), care nu a trebuit să rămână deloc în așteptare, a schimbat și ea istoria. Rafael Nadal trecea de Novak Djoković, bifând al patrulea turneu diferit pe zgură, cu minimum zece izbânzi în ilustra sa carieră, după Roland Garros (unde numără 13), Barcelona (cu 12) și Monte Carlo (11).
Așadar, ziua tenisistică de 16 mai 2021 va rămâne cunoscută în lumea tenisului pentru distincte argumente. Doar că principala rezonanță ca amploare a rezultatului unui joc va rămâne asociată cu succesul nemaipomenit al Igăi Świątek. Concluzia unei finale memorabile pentru orice martor ne arată cum zilele de apogeu și de străfund pentru combatante de top se pot încă intersecta, într-una dintre disciplinele tot mai competitive ale prezentului.
Surse:
Comentarii