Președintele Consiliului European Donald Tusk, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au semnat o declarație privind aprofundarea parteneriatului dintre cele două organizații.

Declarația semnată, vineri, la summitul Alianței de la Varșovia, vizează, în special, domeniul războiului hibrid.

Donald Tusk a explicat că UE și NATO au ca obiectiv să fie pregătite să își coordoneze acțiunile atunci când unul dintre membri este vizat de o amenintare hibridă.

Într-o perioadă în care amenințările sunt tot mai complexe, iar cetățenii europeni cer asigurarea unei mai mari securități, UE și NATO înfruntă aceleași amenințări, fie că vin dinspre est sau dinspre sud, este de părere președintele Consiliului European.

"Suntem legați de mult mai mult decât de amenințări comune”, a spus Tusk, precizând că tratatele UE și NATO au la bază valori comune.

"Declarația semnată astăzi trimite un mesaj clar: o UE mai puternică înseamnă un NATO puternic și un NATO puternic înseamnă o UE puternică", a adăugat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

"Trebuie sa dăm dovada de unitate și de un simț reînoit al datoriei. Aceasta este esența declarației de astăzi", a încheiat acesta.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, a apreciat că cel mai important atu al UE și al NATO este "unitatea valorilor și obiectivului".

"Împreună suntem o echipă formidabilă pentru proiectarea stabilității", a declarat el, în conferința comună de la Varșovia..

Liderul NATO a trecut în revistă domenii în care NATO și UE au cooperat deja cu succes. Printre ele se află misiunea din Marea Egee, menită să reducă fluxul de migranți. Stoltenberg a precizat că atât NATO, cât și UE, își vor extinde cooperarea în Marea Mediterana, vor organiza exerciții comune și vor depune eforturi pentru a ajuta partenerii să își consolideze securitatea.